Filme noi în cinema săptămâna 2-8 decembrie 2019

Publicat: 02 dec. 2019, 21:56 Autor: alina.serea Life
Filme noi în cinema săptămâna 2-8 decembrie 2019

Filme noi 2-8 decembrie 2019. Prima săptămână din decembrie vine cu premiere în cinema. Patru filme noi vor fi lansate în această perioadă.

Filme noi precum Systemsprenger – Copilul-problemă, Jumanji: Nivelul următor, Menocchio, dar și pelicula românească Timebox vor fi lansate în săptămâna 2-8 decembrie 2019 în cinematografele din România.

Filme noi 2-8 decembrie 2019. Systemsprenger – Copilul-problemă

”Copilul-problemă” sau ”System Crasher” este un termen care se folosește pentru copii pentru care sistemul social, familia și societatea în general nu au o soluție.

Benni, personajul principal din film are 9 ani, o traumă din copilărie și este ceea ce sistemul numește un ”copil-problemă”. Este un film emoționant, foarte cald, care a fost primit foarte bine de publicul din Germania (peste 500,000 de spectatori), a fost premiat cu Ursul de Argint la Berlinale, este dublu nominalizat la European Film Awards (pentru Cel mai bun film și Cea mai bună actriță în rol principal – Helena Zengel), este propunerea Germaniei la Oscar iar în România a primit Premiul Publicului la TIFF. Primele 2 proiecții de la București, din cadrul Zilelor Filmului german au fost sold out. Premiera are loc pe 6 decembrie.

Filme noi 2-8 decembrie 2019. Jumanji: The Next Level – Jumanji: Nivelul următor

În Jumanji: Nivelul următor jucătorii trebuie să înfrunte deșerturi aride și munți înzăpeziți pentru a scăpa cu viață din cel mai periculos joc din lume. Filmul va avea, de asemenea, premiera pe 6 decembrie.

Vezi și: Cele mai bune comedii din toate timpurile

Filme noi 2-8 decembrie 2019. Menocchio

Filmul a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Locarno în 2018 și fost marele câștigător al Festivalului de la Annecy. Italia, sfârşitul secolului al 16-lea. Sfântul Oficiu al Inchiziţiei este atotputernic şi nimic nu trece neobservat iscoadelor sale, nici măcar erezia unui morar dintr-un sătuc uitat de lume. Arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a spus lucruri de genul „dragostea pentru aproape este mai presus chiar şi de dragostea pentru Dumnezeu”, Menocchio sfârşeşte procesul fără să trădeze pe nimeni. După doi ani de închisoare este încă în viaţă şi este eliberat grav bolnav, dar se vindecă, trudeşte, luptă, iubeşte, suferă şi trăieşte – până când papa Clement al VIII-lea însuşi ordonă să fie arestat din nou. În România, are premiera pe 6 decembrie.

Filme noi 2-8 decembrie 2019. Timebox

Filmul documentar de lungmetraj ”Timebox”, realizat de Nora Agapi, a luat Premiul pentru cel mai bun film documentar în competiţia “Between the Seas” a importantului Festival Internaţional de Film Documentar de la Jihlava, care a avut loc în perioada 25-30 octombrie 2018.

Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în orașul Iași, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid și petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceaușescu și Ion Iliescu, dar șimulte imagini cu familia Agapi.

„Iniţial am intenţionat să fac un film-portret despre tata, folosindu-mă de arhiva lui, ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iași de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spații nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neașteptată”, a mărturisit regizoarea Nora Agapi.

Filmul este regizat de Nora Agapi și produs de Monica Lăzurean-Gorgan și Nora Agapi, prin casa de producție Manifest Film și va avea premiera pe 6 decembrie.

Citește și: Top 10 filme psihologice pe care trebuie să le vezi

Publicat: 02 dec. 2019, 21:56 Autor: alina.serea Life
Pe aceeași temă
×